Vis de Artist – drumul către artă

Vis de Artist – drumul către artă

Asociația culturală Vis de Artist a luat naștere pentru a facilita accesul către artă al tinerilor și a-i aduce în prim plan, în spații convenționale sau nu, pentru a-i implica în demersul artistic propus.

”Vis de artist” este o grupare culturală extrem de activă, cu proiecte care din care mai surprinză­toa­re”, scria Traian Apetrei, directorul general al Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani în Caietele Teatrului ”Eminescu” nr. 8 (seria nouă), octombrie 2011, Botoșani.

Asociația culturală Vis de Artist a oferit publicului botoșănean și nu numai numeroase momente de bucurie regăsite fie în proiectele concepute de noi, fie în manifestările la care am fost invitați și am participat cu drag, de fiecare dată. ”Pentru voi”, ”Primăvara în zâmbet de copil”, ”Bucuriile toamnei”, ”Fulgii copilărei pe fruntea lui Moș Crăciun”, ”Împlinește-ți visul”, ”Zbor de primăvară”, ”Comunică prin artă” sunt proiectele noastre, iar ”Întâlnirea de astăzi” reprezintă programul educațional-cultural-artistic pe care îl realizăm din decembrie 2008 și până în prezent. Am marcat în fiecare an de la înființare Ziua Internațională a Muzicii și am realizat diferite parteneriate, dintre care amintim cele realizate cu Radio România Muzical, Teatrul ”Mihai Eminescu”, Primăria Botoșani, CJ Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, Biblioteca Județeană ”Mihai Eminescu”, diferite ONG-uri din Botoșani. Am editat două CD-uri pentru copii și tineri intitulate ”Fulgii copilăriei pe fruntea lui Moș Crăciun” și ”Zbor de primăvară”, am participat cu grupul Vis de Artist la Festivalul Național ”Mamaia copiilor” 2008, am avut plăcerea de a cânta ”Pisica neagră” alături de Mircea Baniciu, am primit foarte multe diplome și distincții pentru activitatea noastră și am fost invitați de mai multe ori la TVR Iași, TVR 3, Radio România Cultural, Radio Iași, posturi care ne-au promovat și au avut încredere în noi de la primii ani de existență.

După includerea în Calendarul Național al Centrului de Resurse pentru Voluntariat Pro Vobis și rezultatul obținut în 2011 prin colecta a 214 partituri, dicționare, manuale, culegeri, monografii, reviste, albume de artă destinate Bibliotecii Școlii Populare de Arte și Meserii din Botoșani, în 2012 am continuat Campania ”Voluntar pentru cultură”, demarată cu un an în urmă, am inițiat diferite ateliere – al copilăriei, de lectură, de dicție, am dat start Festivalului Vis de Artist, am promovat revista online Vis de Artist – http://visdeartist.wix.com/visdeartist/apps/blog/voluntar-pentru-cultura, am aderat la programul Unite Cultures Through Culture!, membrii și voluntarii noștri având, printre altele, șansa de a trimite articole pentru revista ”Momentum”, cele mai bune fiind publicate.

Tot în acest an am aderat la Programul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România privind promovarea creației românești prin donații de partituri și volume de muzicologie. Astfel, fondul cultural al ONG-ului nostru include materiale valoroase – cărți, reviste, partituri și CD-uri cu muzică românească.

Pe site-ul nostru – http://www.wix.com/visdeartist/visdeartist sau https://sites.google.com/site/visdeartist/home, dar si pe www.facebook.com/visdeartist  – puteți găsi detalii și alte informații despre activitatea noastră.

”Iar «Vis de artist», nu încape nici o îndoială, rotunjește brandul Botoșanilor – acela de oraș al culturii.”[1]

Cătălina Constantinovici
Preşedinte

[1] Traian Apetrei în Caietele Teatrului ”Eminescu” nr. 8 (serie nouă), octombrie 2011, Botoșani, ISSN: 2065-3808, publicație periodică editată de Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani și Asociația Culturală ”Amfiteatru – 2006”, p. 13

About these ads

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s